Fără Precedent: Azerbaijanul a obținut retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său cu un an și jumătate mai repede!

Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ulterior purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, au confirmat faptul că Rusia și-a retras trupele de menținere a păcii de pe teritoriul azer cu un an și jumătate înaintea termenului din noiembrie 2025. Concomitent, misiunea comună ruso-turco-azeră de monitorizare a situației din Karabakh a fost, de asemenea, retrasă. Este fără precedent ca Rusia să-și retragă trupele de pe teritoriul unui stat unde au fost amplasate la timp și fără costuri suplimentare de relocare. Din contra, istoria arată că trupele sovietice/rusești au rămas decenii peste termenele convenite. Numai considerând situația din Republica Moldova vedem aceste tergiversări vinovate. De aceea este foarte important să vedem ce a determinat actuala schimbare de comportament în cazul azer.

Trupe ruse Foto: arhivă

Trupele ruse: intră repede pe teritoriul vecinilor, dar se dau greu plecate

Într-adevăr, istoria nu e deloc blândă cu statele unde s-au stabilit trupe ruse, după ocupație sau în diferite formule. Germania, în cazul retragerii trupelor ruse staționate în Germania de est încă din cel de-al Doilea Război Mondial(dar și pentru achiesarea de către URSS/Rusia a reunificării germane și includerea statului reunificat în NATO și UE), a plătit sume uriașe pentru repatriere și relocare a trupelor și a armamentelor. Este și cazul Cehoslovaciei, care a văzut trupele ruse plecate cu greu, târziu și cu costuri abia după căderea Zidului Berlinului, după ce intraseră în 1968, după Primăvara de la Praga. Aici România a fost relativ norocoasă, odată ce trupele ruse s-au retras în 1958, la „doar” 14 ani după cel de-al Doilea Război Mondial și 11 după instalarea republicii populare, ulterior socialisto-comuniste, la București, cu Partidul Comunist venit pe tancurile sovietice.

Prin comparație, trupele ruse din Georgia și Republica Moldova nu au fost retrase nici astăzi. Și asta după ce transformarea unor trupe comune ale statului sovietic în trupe ruse de ocupație în Transnistria s-a făcut printr-un simplu decret de transfer al trupelor CSI, sub conducerea generalului Shaposhnikov – deci trupe comune, care au fost desființate, revenind fiecare statelor suverane din care proveneau – în subordinea Ministrului rus al Apărării, Pavel Graciov, decret semnat de Boris Elțîn ca succesor la tratate al URSS și, totodată, Președite al Federației Ruse. Și, desigur, nu s-au retras la termen nici în 1997, în ciuda acordului din 1994 pentru retragerea trupelor ruse din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova, care trebuia să se realizeze în 3 ani – celebrul acord Elțîn-Snegur, care a desființat și mecanismul cvadripartit de pace din care făcea parte și România.

Ulterior, nici Tratatul Forțelor Convenționale în Europa(revizuit) și angajamentul Rusiei lui Elțîn de la summitul OSCE de la Istanbul 1999 nu a fost respectat, nici în cazul Republicii Moldova – presupunea retragerea Armatei a 14-a a lui Lebed/Evnevici – nici în cazul Georgiei, care a avut două baze retrase dar alte două menținute și azi, iar după războiul de 5 zile din 2008, anexarea de facto a Abhaziei și Osetiei de Sud a închis tema, fiind vorba de ocuparea completă a celor două regiuni geogiene. Trupele au rămas și azi în stânga Nistrului în ciuda solicitărilor repetate ale statului suveran și a unei rezoluții a Adunării Generale a ONU pe tema retragerea trupelor ruse și a munițiilor de pe teritoriul statului suveran Republica Moldova. Deși nu recunoaște formal Transnistria, Rusia susține că nu va retrage trupele decât atunci când o vor cere autoritățile separatiste – aflate sub deplinul său control.

Cazul azer: precedentele Declarației tripartide de încetare a focului în războiul din Karabakh

După războiul de 44 de zile din 2020, încetarea focului a avut loc în baza unei Declarații tripartite semnate la Mosova de Președintele rus Vladimir Putin, premierul Nicol Pashinyan și președintele azer Ilham Aliev. Acordul presupunea, printre altele, înființarea a două forțe, una rusească, de menținere a păcii, amplasată prioritar în jurul părții de Nagorno-Karabakh rămasă sub control armean, în jurul capitalei locale Stepanakert/Hankendi, și o parte în jurul coridorului Lachin, teritoriul azer prin care se făcea legătura între Armenia și regiunea locuită de armeni în Karabakh. Cea de-a doua forță militară a fost cea de monitorizare, care era alcătuită din militari ruși și turci.

La semnarea Declarației, s-au realizat două precedente: mai întâi, trupele ruse au revenit pe teritoriul Azerbaijanului după 8 ani de la retragere, concomitent cu retragerea radarului de la Gabala. Trupele de menținere a păcii ruse intrate astfel pe teritoriul azer urmau să rămână 5 ani, până în noiembrie 2025, cu prelungire automată dacă una dintre părți nu s-ar fi opus – Rusia sau Azerbaijan. Faptul că misiunea trupelor ruse s-a retras în aprilie 2024, cu un an și jumătate mai repede, și fără nici un fel de costuri în relocarea trupelor, este un mare câștig pentru Baku. O parte din trupe au fost repatriate în Rusia, o alta în Armenia.

Cel de-al doilea precedent a fost admiterea în premieră a trupelor unui stat membru NATO, Turcia, pe teritoriul fostei URSS, în zona considerată de Putin ca fiind zonă de interese privilegiate a Rusiei. Desigur, a fost vorba doar despre o misiune de monitorizare dotată cu drone de supraveghere, retrasă, iată, concomitent, dar o misiune simbolică, care a subliniat o dată în plus nivelul precar și în scădere a controlului, influenței și forței Rusiei în spațiul post-sovietic.

În septembrie 2023, Azerbaijanul a încheiat tema cucerind și restul regiunii în 24 de ore, 19/20 septembrie, urmare a deciziei armenilor din regiune de re-înființare din nou a pozițiilor cvasi-statului separatist Artsakh, după desființarea inițială a instituțiilor acestui stat nerecunoscut nici măcar de Armenia după război. Misiunea anti-teroristă și anti-separatistă azeră s-a încheiat fără mari confruntări, fiind evidentă dominația și controlul azer în Karabakh.

Pe această bază, misiunea rusă nu a mai avut obiect, mai ales că armenii rezidenți au ales, în cea mai mare măsură, să se repatrieze în țara de origine, Armenia, și nu să rămână sub administrația azeră drept cetățeni ai acestui stat. Câteva sute de oameni au rămas, totuși, în casele lor din Stepanakert/Hankendi. Aici casele și proprietățile au fost menținute și protejate, singura clădire demolată de azeri fiind cea a pseudo-parlamentului local, simbol al separatismului armean din regiune, pe care Azerbaijanul a vrut-o îndepărtată.

De ce s-a retras atât de repede Rusia?

Desigur această modificare majoră de comportament a trupelor ruse, retrase înainte de vreme, a dat loc de speculații, fiecare încercând să determine de ce s-au retras, de ce fără avantaje și contra-costuri financiare de relocare și mai ales ce a plătit strategic Azerbaijanul pentru a obține această retragere anticipată. Principalele speculații au vizat coridorul Nord-Sud între Rusia și Iran prin Azerbaijan, pe care azerii ar urma să-l creeze și să-l finanțeze, pentru a putea dubla cantitățile de mărfuri transportate din republica rusă autonomă Dagestan a Rusiei, pe malul Mării Caspice, pe cale ferată și drumuri, către Iran – asta după ce proiectul concurent pe malul Caspicii prin Asia Centrală nu a avut sorți de izbândă.

Mai întâi, desigur, trebuie considerate două motive obiective: Rusia nu mai avea ce proteja și ce acțiune să efectueze pentru menținerea păcii odată ce întreg teritoriul era sub control azer – nu discutăm aici cum s-a realizat acest lucru și rolul trupelor ruse și în această acțiune. Și, mai ales, avea nevoie de militari pentru războiul de agresiune pe scară largă, de mare intensitate, pe care-l poartă în Ucraina. Acestora li se adaugă nenumărate motivații subiective, dar la fel de corecte și coerente logic: dorința de a nu strica relațiile cu Turcia, statul partener și frate mai mare al azerilor; dorița de a nu-și altera relațiile cu Azerbaijanul, după ce deja există probleme majore de neîncredere și percepție a amenințării cu nenumărate state din spațiul post-sovietic după lansarea războiului.

Desigur, ultima vizită la Moscova din 22-23 aprilie poate să fi avut și alte considerente în discuție. Posibil și unele care conțin avantaje pentru Rusia în contrapartidă. Dar Azerbaijanul nu are elemente tehnologice și de armamente care să intereseze Rusia – sau care să poată fi livrate, neaparținând altor state terțe; apoi Ilham Aliev a avut mare grijă să evite să antagonizeze Rusia pe temele acesteia de interes fundamentale. Din contra, discursul său critic la adresa unor acțiuni ale SUA sau ale unor state europene îl plasează într-o postură mult mai acceptabilă Moscovei. În schimb, Azerbaijanul a evitat să sprijine Rusia ca să ocolească sancțiunile occidentale tocmai pentru a evita sancționarea mai întâi a băncilor, apoi a resurselor energetice, în fine a firmelor azere și a păstrat totul la nivelul acordurilor comerciale acceptabile internațional.

Ilham Aliev are deja o experiență bogată în a lucra cu Putin. iar experiența sa la conducerea statului azer a făcut ca să se observe și o creștere substanțială a personalității și calităților sale de om de stat. Cu legitimitatea majoră a recuperării teritoriului azer oficial după reluarea Karabakhului și regiunilor înconjurătoare azere, dar și cu realegerea ca prim președinte al Azerbaijanului reintegrat, susținerea publică reală internă este garantată, ca și legitimitatea sa în funcție. Deci e important faptul că nu se mai poate încerca dinamitarea sau crearea unei alternative a sa la Moscova, eventual din oameni de afaceri aflați în Rusia, ca în alte cazuri – încercări în Armenia, realizate în Georgia, încercată și în Karabakh până la intervenția azeră.

Într-un asemenea context, Rusia nu are nici un interes să forțeze menținerea trupelor sale pe teritoriul azer dincolo de regulile convenite. Oricum retragerea trupelor putea avea loc în noiembrie 2025. Însă faptul că s-a reușit retragerea anticipată rămâne o temă inedită, de precedent, o bună lecție de învățat, dar și un element de urmărit în perioada următoare, dacă nu a presupus alte categorii de înțelegeri mai subtile, pe alte dimensiuni, în contra-partidă.

Până atunci, trebuie să notăm această hotărâre anunțată direct de către partea rusă și pusă în aplicare imediat, de a renunța la un avantaj strategic important: prezența militară în Azerbaijan. În perspectiva solicitării azere de retragere a trupelor din statul armean – s-a îmtâmplat deja cu categorii de grăniceri ruși în aeroportul din Erevan, pot urma și alte solicitări – amprenta de influență rusă în Caucazul de sud poate scădea substanțial în anii viitori.